Confidenţialitate

Uniunea Europeană reduce nivelurile maxime de substanțe toxice care pot fi prezente în alimente

Alimentele pentru bebeluşi, legumele, fructele, cerealele, peştele şi alte produse alimentare vor trebui să respecte limite mai stricte privind conţinutul de cadmiu şi plumb înainte de a putea fi vândute în Uniunea Europeană.

Cadmiul şi plumbul sunt metale toxice – aflate în numeroase produse alimentare – însă, în cantități considerate reduse astfel încât să nu afecteze sănătatea consumatorilor.

Comisarul european pentru sănătate şi siguranţa alimentară, Stella Kyriakides, a vorbit despre încercarea de a reduce expunerea la substanţe cancerigene:

„Ştim că o alimentaţie nesănătoasă creşte riscul de cancer. Decizia de astăzi vizează să îi pună pe consumatori pe primul plan prin aceea că alimentele noastre vor fi mai sigure şi mai sănătoase”.

Noile reguli se aplică de la sfârșit de august-început de septembrie iar produsele alimentare care conțin substanțele peste noile limite vor putea fi comercializate până la sfârșit de februarie 2022.