Confidenţialitate

Uniunea Europeană face astăzi un pas important din punct de vedere al fiscalității

Documentul a fost intens dezbătut – unii îl consideră o salvare pentru criza euro, alții o problemă pentru țările care nu au adoptat deocamdată moneda europeană.

Pe scurt, tratatul introduce un set de reguli care să îmbunătățească disciplina bugetară și penalizează, în același timp, statele semnatare dacă nu respectă prevederile tratatului.

25 de state membre au anunțat că vor semna tratatul de guvernanță fiscală. Cehia ți Marea Britanie rămân în continuare sceptice cu privire la acest document și refuză să îl semneze. Țările care vor semna acest pact bugetar, printre care și România, trebuie apoi să modifice legea fundamentală sau să supun votului Parlamentului o lege în acest sens, echivalenta Constituției. În cazul nostru, opoziția s-a declarat de acord cu ratificarea acestui tratat, însă a refuzat să semneze protocolul alături de partidele de la putere. Dacă liderul PDL, Emil Boc, spunea că tratatul va proteja țara și invita opoziția la responsabilitate politică, de cealaltă parte, liderul PSD Vitor Ponta se declară rezervat și așteaptă forma finală a documentului. Și voci din PNL spun că tratatul ar trebui să fie aplicat când România va adera la zona euro. Bulgaria, țară care susține tratatul, pune condiții – a declarat că nu vrea să își alinieze taxele la nivelul celor din zona euro, în timp ce Suedia, de asemenea stat care nu este în zona euro, a spus că deciziile privind bugetul țării se vor lua în Legislativul suedez. În Franța, țară care alături de Germania a gândit acest tratat, documentul face parte din strategia prezidențială a lui Nikolas Sarkozy, în timp ce Irlanda va organiza referendum în privința adoptării tratatului.