Confidenţialitate

Unitatea de arşi de la Spitalul Floreasca, nefolosită după investiții de câteva milioane de euro – AUDIO

Cea mai nouă unitate medicală de tratare a bolnavilor arși grav, construită timp de 15 ani la Spitalul de Urgență Floreasca, nu este folosită în aceste zile.

Pe de o parte, ministrul Sănătății declară la Europa FM că secția, unitate de elită, inaugurată în această vară,  are  o problemă tehnică.

Pe de altă parte, șeful Clinicii de chirurgie plastică de la Spitalul Floreasca, profesorul doctor Ioan Lascăr, spune la Europa FM că victimele tragediei din clubul Colective nu au fost duse pe această secție din motive scrict medicale, legate de siguranța lor, însă va fi folosită.

 

Unitatea pentru arși grav a fost gândită inițial ca o secție strategică în care să fie tratați inclusiv militari NATO răniți în teatrele de operații din Afganistan care acum sunt duși direct în Germania.

Infrastructura de bază a fost finalizată în 2009, iar în această vară, la 15 ani de începerea investiției, unitatea a fost inaugurată.

Ministrul Sănatății, Nicolae Bănicioiu, a explicat la Europa FM, că sala a avut o problemă tehnica în această perioadă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Contactat de Europa FM, șeful Clinicii de chirurgie plastică de la Spitalul Floreasca, profesorul doctor Ioan Lascăr, spune că sala finalizată recent nu este folosită în aceste zile din motive medicale. Doctorii de la Spitalul Floreasca au decis că e mai bine ca cei 14 pacienți ajunși aici, victime ale incendiului de la Clubul Colective, să fie grupați în alte săli de operație.

În plus, profesorul doctor Ioan Lascăr susține că unitatea de arși nou construită nu are nicio problemă, în ciuda spuselor ministrului Sănătății.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Numai echipamentele cu care au fost dotată unitatea de arși de la Spitalul Floreasca au costat 4 milioane de euro.

Banii au fost alocați de Ministerul Sănătății după ce, în 2012, profesorul doctor Ioan Lascăr făcea un apel public către donatorii privați să ajute la punerea în funcțiune a unității. Unitate care în 2012, nepusă în funcțiune nici măcar după ani buni de la terminarea construcției, se degrada.