Infecțiile fungice de la nivelul unghiilor picioarelor produc modificarea culorii unghiei și îngroșarea acesteia. De asemenea, unghia devine friabilă. Netratată, infecția unei singure unghii se poate răspândi și la celelalte și poate afecta și pielea din jur.
Infecțiile fungice ale piciorului apar în special la persoanele cu diabet zaharat, la cele cu un sistem imunitar slăbit și la fumători. De asemenea, orice leziune a unghiei se poate complica prin infecții bacteriene sau cu fungi.
Este recomandat ca atunci când observați modificări la nivelul unghiilor să vă programați la un medic dermatolog înainte de a aplica diverse tratamente disponibile în farmacii care pot modifica aspectul inițial și pot induce erori de diagnostic.
Abia după consultație și după ce medicul detectează care este agentul etiologic al infecției, se poate prescrie un tratament corect sub formă de cremă, pastile sau chiar intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea unghiei afectate.
Bineînțeles, prevenția infecțiilor fungice ale picioarelor este realizată printr-o igienă riguroasă și prin alegerea unor pantofi corespunzători, fabricați din materiale care permit circulația aerului, astfel încât umiditatea să fie combătută. Purtați papuci la vestiare și dușurile publice.