Guvernul ungar a autorizat prezenţa spectatorilor la evenimentele sportive în aer liber, cum ar fi meciurile de fotbal, începând de joi, cu respectarea strictă a măsurilor de distanţare socială, pe fondul pandemiei de coronavirus, relatează Agerpres, citând DPA.
Evenimentele trebuie să se desfăşoare în incinte care nu au acoperiş sau sunt doar parţial acoperite.
Pentru ca distanţarea socială să poată fi aplicată, trebuie să rămână 3 locuri libere între scaunele ocupate, în timp ce scaunul din spatele unui spectator nu va putea fi de asemenea utilizat.
Campionatul de fotbal a fost suspendat în luna martie, fiind reluat la sfârşitul săptămânii trecute, cu porţile închise.
În Ungaria, numărul total al cazurilor confirmate de coronavirus a depăşit 3.800.
Numărul total al deceselor asociate COVID-19 a ajuns la 509.