În Ungaria au intrat în vigoare noile restricții instituite pentru a frâna ceea ce autorităţile de la Budapesta consideră a fi al treilea val al pandemiei de COVID-19. Școlile, grădiniţele şi magazinele neesenţiale sunt închise.
Cel puțin o lună, învăţământul primar se va desfăşura numai online, la fel cum se desfăşoară din noiembrie cel secundar şi universitar.
Folosirea măştii este obligatorie în toată Ungaria iar circulația este interzisă între orele 20:00 şi 05:00. Este permisă funcţionarea doar a magazinelor cu produse de bază, precum supermarketurile, farmaciile sau benzinăriile.
În ultimele 7 zile, ţara a înregistrat în medie peste 5.000 de cazuri noi de COVID-19 şi 133 de decese pe zi. Dintre cei aproape 8.000 de pacienţi spitalizaţi, 806 erau conectaţi la ventilatoare în unităţile de terapie intensivă.
Între timp, peste un milion de cetăţeni ungari au primit cel puţîn prima doză dintr-unul din cele cinci vaccinuri anti-COVID-19 folosite de autrorități.
În afară celor 3 vaccinuri autorizate de UE, Ungaria este prima ţară membră care a început să folosească vaccinuri din Rusia şi China, încă neautorizate în blocul comunitar.