Guvernul ungar a început procesul de retragere a puterilor speciale controversate acordate premierului Viktor Orban odată cu izbucnirea pandemiei de COVID-19, relatează Agerpres, citând DPA.
O propunere legislativă în această privinţă a fost depusă de către vicepremierul Zsolt Semjen puţin înaintea miezului nopţii de marţi spre miercuri.
După ce proiectul va fi examinat şi aprobat de parlament, starea de urgenţă şi atribuţiile aferente acordate prim-ministrului ar urma să fie ridicate pe 20 iunie, a scris ministrul Justiţiei, Judit Varga, pe pagina sa de Facebook.
În luna martie, parlamentul de la Budapesta i-a acordat guvernului Orban o autoritate extraordinară pentru a putea combate pandemia de COVID-19, fără a preciza data expirării acestor atribuţii.
Măsura a atras imediat critici dure din partea opoziţiei şi a altor ţări, executivul condus de Viktor Orban fiind acuzat că se foloseşte de criza de sănătate publică pentru a acapara cât mai multă putere.
Legea i-a permis executivului ungar să conducă prin emiterea unor ordonanţe. De la adoptarea actului normativ, guvernul Orban a emis peste 100 de ordonanţe, existând acuzaţii că unele dintre acestea încalcă protecţia datelor, drepturile salariaţilor şi transparenţa măsurilor administrative.
Criticii susţin că doar lui Viktor Orban îi revine să renunţe la puterile respective.
În ultima perioadă, numărul noilor cazuri de COVID-19 a scăzut semnificativ în Ungaria. În această ţară, până marţi numărul total al persoanelor confirmate cu noul coronavirus a ajuns la 3.771, iar cel al deceselor la 499.