La începutul săptămânii, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunța părinții copiilor de grădiniță că, în vacanța de primăvară, ”grădinițele vor putea solicita efectuarea de activități didactice cu copiii, cu avizul DSP”.
Directoarea DSP București, Oana Nicolescu, a precizat însă pentru Europa FM că, atâta vreme cât grădinițele au primit deja un aviz la începutul anului școlar, toamna trecută, nu e nevoie de încă unul acum.
Fapt confirmat și de vicepreședinta Federației Sindicale FSLI, Cornelia Popa:
”Ordinul ministrului precizează că este necesar avizul DSP, iar DSP ne-a comunicat că nu avem nevoie de acest aviz, întrucât s-a dat avizul de funcționare din partea DSP la începutul anului școlar”.
Și atunci, de ce unii directori au anunțat părinții că cei mici nu au ce căuta la grădiniță de luni?
”Nu ar exista banii necesari pentru plata cadrelor didactice. Inspectoratul însă nu aprobă această activitate și este un conflict la care nu găsim o soluție. În momentul în care ar veni și stau de dimineață până seara, practic plătești și dimineață și după-amiază turele respective. Și generează plată cu ora.”
Europa FM a cerut puncte de vedere atât de la Ministerul Educației cât și de la Inspectoratul Școlar București. Așteptăm răspunsurile acestor instituții.
Între timp, în județul Alba, 10 grădinițe au cerut DSP să poată funcționa și în vacanță iar Direcția de Sănătate Publică a aprobat formal, solicitările, fără a mai merge în teren.
Sunt și alte unități destinare preșcolarilor care vor să-i primească pe cei mici în săptămânile ce vin.
În județul Constanța, DSP a primit 10 solicitări de menținere a activității de la directori de grădiniță, toți din zone cu incidență de infectare cu SARS-CoV-2 peste 6. Niciuna nu a primit însă aviz de funcționare pentru vacantă.
Iar în județul Brașov, Inspectoratul Școlar a aprobat funcționarea grădinițelor în vacanța de primăvară, dar acestea trebuie să ia toate măsurile necesare pentru respectarea igienei și distanțării între copii.
- Anca Grădinaru