Confidenţialitate


Unde sunt cele 25 de ordonanţe de urgenţă adoptate, marţi noaptea, de Cabinetul Orban | AUDIO


Unde sunt cele 25 de ordonanţe de urgenţă adoptate, marţi noaptea, de Cabinetul Orban | AUDIO

Cele 25 de ordonanţe de urgenţă adoptate marţi de Cabinetul Orban nu au fost publicate în Monitorul Oficial. De asemenea, legile nu au ajuns nici la Parlament.

Potrivit legii, pentru ca o ordonanţă de urgenţă să intre în vigoare, ea trebuie să îndeplinească simultan, două condiţii: să fie publicată în Monitorul Oficial şi să fie trimisă la Parlament.

Surse guvernamentale au precizat pentru Europa FM că, în acest moment, cele 25 de ordonanţe n-au fost trimise la cele două instituţii, pentru că au fost trimise spre avizare la Consiliul Legislativ, unde s-ar afla şi acum.

Dar cum au fost actele normative adoptate în acest caz? Au fost adoptate sub rezerva primirii avizului, spun aceleaşi surse de la Palatul Victoria.

Europa FM a sunat la Consiliu Legislativ. Aşa a aflat că preşedintele se află în concediu medical, iar înlocuitorul era într-o şedinţă.

Eurodeputatul Cristian Ghinea spune că una dintre ordonanţe a ajuns la Comisia Europeană, dar nu cea adoptată de Guvern, ci un draft:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Eurodeputatul de la USR mai spune că situaţia inedită a creat rumoare chiar şi la Ministerul Justiţiei unde mai mulţi funcţionari ar fi ameninţat că-şi dau demisia:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Europa FM a incercat să-l contacteze pe ministrul Justiţiei. pentru a afla ce se întâmplă cu cele 25 de ordonanţe. Nu avem încă un răspuns.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…