Confidenţialitate

Un turist scos din valurile mării le cere salvatorilor daune de 40.000 de euro

Turistul a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia împotriva a trei salvamari şi a unui poliţist local care l-au scos din apă în anul 2016, într-o zi în care era arborat steagul roşu, semn că înotul este interzis.

Reclamantul îi acuză pe salvamari de purtare abuzivă, iar pe poliţistul local – de privare de libertate în mod ilegal. Totodată, le cere câte 10.000 de euro daune fiecăruia.

Incidentul s-a produs în august 2016, pe o plajă din Mangalia. Valurile erau foarte mari, steagul roșu era ridicat – de altfel, 6 persoane s-au înecat în mare din cauza valurilor.

Domnul cu plângerea spune că a intrat în apă pentru a-şi „face baia zilnică de două ore în mare“ și că, nu depăşea geamandura. El mai susţine că este un înotător experimentat, care a participat în trecut la campionate de înot.

Ca atare, n-a vrut să iasă din apă când cei trei salvamari i-au cerut asta.

În tot acest timp, pe plajă, un echipaj SMURD resuscita un bărbat scos din valuri, care ulterior a murit, iar salvamarii căutau un copil dispărut, pe care apa l-a scos a doua zi la mal mort.

După mai bine de o oră de tratative, mai mulţi turişti au intrat şi l-au scos forţat pe avocat, pe plajă fiind încătuşat de un poliţist local şi dus la poliţia municipală pentru identificare.

Un polițist care a participat la acțiune a declarat ulterior: “Au intrat trei salvamari după el, i-a înjurat, i-a împins, băieţii s-au lăsat păgubaşi. El susţinea că şi-a plătit concediul şi nu-l interesează nimic. Vreo oră s-au chinuit salvamarii, după care au intrat câţiva turişti de pe plajă, l-au luat şi l-au adus la mal. A fost încătuşat de un coleg de-al meu, pentru că era recalcitrant.”

 

sursa: adevarul.ro