Un tribunal rus a respins apelul jucătoarei de baschet Brittney Griner împotriva pedepsei „traumatizante” de 9 ani de închisoare la care a fost condamnată pentru acuzații de contrabandă și posesie de canabis.
Instanța de lângă Moscova a confirmat sentința, iar procurorul general a calificat-o drept o „sentință corectă”, scrie BBC.
Brittney Griner, în vârstă de 31 de ani, a fost condamnată în august pentru contrabandă și posesie de ulei de canabis. Avocatul sportivei, Alexander Boykov, a declarat în fața instanței: „Niciun judecător, cu mâna pe inimă, nu va spune cu sinceritate că sentința de nouă ani a lui Griner este în conformitate cu legislația penală rusă”.
Griner, care este considerată una dintre cele mai bune jucătoare din lume, a fost reținută în februarie pe un aeroport din apropierea Moscovei, când în bagajul ei au fost găsite cartușe de vape care conțineau ulei de canabis. Ea venise în Rusia pentru a juca baschet în timpul pauzei competiționale.
Rusia a invadat Ucraina la scurt timp după arestarea ei, iar cazul ei a devenit de atunci subiectul unei diplomații de profil înalt între SUA și Rusia.
Sursa foto: Shutterstock