Accidentul a avut loc vineri seară, iar autoturismul în care se aflau cele două victime nu participa la cursa de mașini. Astfel, un bărbat de 26 de ani din Techirghiol conducea, în jurul orei 23.00, un autoturism pe strada Interioară 3 din oraşul Constanța, iar la un moment dat a virat la stânga. A fost momentul în care a lovit o mașină care participa la o întrecere ilegală, condusă de un tânăr de 21 de ani, din Constanța. În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat spre dreapta, lovind o mașină parcată. În accident au fost răniți o fată de 14 ani și un adolescent de 17, ambii din Techirghiol. Cei doi au fost duși la Spitalul Județean Constanța, unde au murit după câteva ore.
‘
Potrivit poliţiştilor, mașina condusă de tânărul de 21 de ani făcea o cursă ilegală cu un alt autoturism care nu a fost însă implicat în accident. Cei doi şoferi care participau la cursa ilegală au fost reținuți sâmbătă. Azi-noapte, magistraţii au decis să-l aresteze preventiv pe tânărul de 21 de ani, pentru ucidere din culpă și întreceri neautorizate de mașini. Celălalt şofer va fi cercetat în libertate.