Confidenţialitate

Un spaţiu din centrul Capitalei se va numi Esplanada Simona Halep

Primăria Capitalei vrea să atribuie denumirea de „Esplanada Simona Halep” unui spațiu din centrul Capitalei, respectiv parcarea din fața Ateneului Român. Proiectul de hotărâre se află pe ordinea de zi a ședinței CGMB de săptămâna viitoare.

„Se atribuie denumirea de Esplanada Simona Halep (jucătoare de tenis) spațiului public situat la intersecția dintre Piața George Enescu/Calea Victoriei, strada Episcopiei și strada B.Franklin, sector 1, București”, se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței CGMB de joi.

În proiect se menționează că Simona Halep este o jucătoare de tenis din România care a atins prima poziție în clasamentul mondial WTA, în două rânduri, între 2017 și 2019.

„A ocupat această poziție timp de 64 de săptămâni, fiind din acest punct de vedere a zecea din istoria tenisului în clasamentul longevității ca lider al circuitului. Halep a încheiat anii 2017 și 2018 pe primul loc în lume în clasamentul WTA. În prezent ea se află pe locul 4 mondial.

Simona Halep a câștigat turneele de Grand Slam de la Roland Garos (2018) și Wimbledon (2019)”, se mai arată în raportul de specialitate al proiectului.