Anul acesta, la Evaluarea Națională au fost mai mulți elevi cu medii sub 5, aproape un sfert – față de nici 18%, anul trecut. Ministrul Educației, Ligia Deca, consideră că mai mulți factori au contribuit la aceasta stare de fapt.
Ligia Deca: „Eu nu cred că a contribuit un singur factor la rezultatele acestea”
„E destul de greu de spus pentru că această generație a parcurs și doi ani pandemici. Deci, eventualele goluri în învățare au provenit cu siguranță și din perioadele în care învățământul s-a desfășurat fie online, fie hibrid. De asta spuneam că avem nevoie de o analiză calitativă ca să înțelegem mai bine un fenomen. Eu nu cred că a contribuit un singur factor la rezultatele acestea. Cred, însă, că toate măsurile pe care le luăm acum – fie prin PNRR, fie prin noua Lege a Educației – ne vor ajuta să vedem în viitor o performanță mai bună la examenele naționale”, a explicat ministrul Educației.
Care sunt soluțiile pe care le propune Ministerul Educației?
„În noua Lege a Învățământului Preuniversitar avem programul național de reducere a analfabetismului funcțional care presupune testări anuale pe o platformă standardizată, pentru a putea vedea progresul copilului și an de an să putem adapta modul în care el parcurge materia pentru a evita ca la clasa a VIII-a să avem acest rezultat sub nota 5. Nu afectează șansele de a merge mai departe la liceu, însă este clar că și la clasa IX-a, pentru acești copii, vom avea nevoie de program remedial”, a mai spus Ligia Deca.
Anul acesta, 76% dintre elevii care au dat evaluarea națională au obținut medii peste 5.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea