Sensul dinspre Tineretului spre centru al Pasajului Unirii rămâne, cel puțin pentru moment, închis. Aici echipele de sector au intrat pentru a verifica daunele aduse tunelului, după ce o mașină a luat foc în interiorul acestuia, marți dimineață.
„În urma izbucnirii incendiului în interiorul pasajului, au fost produse o serie de daune materiale, pe care echipele de specialiști le vor remedia în cel mai scurt timp posibil. Menționăm faptul că obiectivul va fi redat traficului rutier după ce toate condițiile de siguranță vor fi îndeplinite”, a transmis Primăria Sectorului 4.
Nu se știe deocamdată cât va dura până când când traficul rutier va fi reluat în Pasajul Unirii pe sensul dinspre Tineretului spre Piața Unirii.
„Se efectuează cercetări de către Secția 14 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, au transmis și polițiștii bucureșteni în legătură incidentul de marți.
Evacuarea în siguranță a pasagerilor din cele aproximativ 100 de mașini aflate în Pasajul Unirii la momentul producerii incendiului a fost posibilă datorită noului sistem de ventilație complet automatizat montat în tunel, a mai anunțat Primăria Sectorului 4.
Foto principală: Inquam Photos / George Călin