Confidenţialitate

Un român cu dublă cetățenie, română și israeliană, ținut ostatic de gruparea teroristă Hamas, a murit în Fâșia Gaza

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, sâmbătă, că autorităţile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatic în Fâşia Gaza.
În continuarea precizărilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situației de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza, precizăm că autoritățile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetățenie, israeliană și română, ostatic în Fâșia Gaza, anunță Ministerul Afacerilor Externe de la București.
Ministerul afacerilor externe transmite condoleanțe familiei îndoliate.
În prezent, trei persoane cu dublă cetățenie, israeliană și română, se mai află ostatice în Fâșia Gaza, context în care Ministerul Afacerilor Externe reiterează necesitatea eliberării tuturor ostaticilor din Fâșia Gaza.
Ambasada României la Tel Aviv menține contactul cu autoritățile israeliene.