Confidenţialitate

Un rest de avion a fost găsit pe plaja din stațiunea Mamaia

Un obiect metalic, de cateva sute de kilograme, a fost descoperit pe plaja din Mamaia. Proveniența lui nu a putut fi stabilită. ISU Dobrogea a cerut ajutorul specialiștilor de la Aviație.

Obiectul metalic a fost descoperit, pe plajă, de polițiștii din Mamaia care au anunțat imediat ISU Dobrogea.

În ciuda încercărilor, pompierii nu au reușit să scoată din nisipul înghețat bucata uriașă din aluminiu. Pirotehniiștii au eliminat varianta unui proiectil neexplodat și atunci obiectul a fost scos cu ajutorul unui excavator. Se pare că este vorba de un rest de avion. L-au privit din toate unghiurile dar nu s-au dumirit de la ce aparat de zbor ar fi.

Obiectul a fost transportat la sediul ISU Dobrogea și va rămâne acolo până când, chemați de conducrerea Inspectoratului, la Constanța vor veni specialiștii Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS).

Până atunci, nimeni nu se poate pronunța asupra provenienței sau vechimii bucății de avion. Fiind din aluminiu nituit, poate fi de la un avion nou și tot la fel, poate fi de unul din al doilea război mondial.