Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță printr-un comunicat de presă că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție l-a trimis astăzi în judecată pe Marian Petrescu, fost comandant al Penitenciarului Galați în perioada 1 februarie 1959-12 iunie 1961.
Acesta este acuzat de săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase (inumane și degradante) la adresa deținuților politici anticomuniști.
Trimiterea în judecată este posibilă ca urmare a sesizării penale făcute de IICCMER în data de 30 iunie 2016.
IICCMER mai anunță că pregătește pentru anul în curs o serie de noi sesizări penale privind crimele comunismului petrecute în România în perioada 1947-1989.
Decizia de trimitere în judecată a presupusului torționar vine joi, 9 martie 2017, Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989.
PETRESCU VENTURA (BONAVENTURA) MARIAN, colonel
Născut la 12 noiembrie 1931, în Bucureşti.
Originea socială: muncitor.
Naţionalitate: română. Studii: şcoala medie
Profesia de bază la încadrarea în MAI: mecanic ajustor.
A terminat şcoala primară în 1945, iar în 1947 a intrat ucenic la un atelier mecanic din Bucureşti. În ianuarie 1948 se transferă la uzina Laminorul din Bucureşti, unde se califică în meseria de mecanic trefilor. În decembrie 1950 a fost încorporat şi trimis la Şcoala Militară Ofiţeri Radna Nr. 2, iar din ianuarie 1951 a fost selecţionat pentru Şcoala de ofiţeri MAI Câmpina. După absolvire, în august 1952, a primit gradul de locotenent şi a fost repartizat la Regimentul 1 A.L.A. (fostul Centru de Instrucţie al Apărării Locale Antiaeriene). În 1954 este avansat locotenent major şi promovat în funcţia de şef secţie şi regim la Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă. Între aprilie şi octombrie 1954 ocupă funcţia de locţiitor al şefului Serviciului Pază şi Regim din Direcţia Închisori şi Penitenciare (UM 0618 Bucureşti). Începând cu luna octombrie 1956 este numit comandant al Coloniei de Muncă Roznov/formaţiunea 0692 până la 1 martie 1957, urmând a îndeplini, pe rând, funcţiile de comandant la Colonia de Muncă Bârcea Mare/formaţiunea 0691 (1 martie 1957-1 aprilie 1958), comandant la Colonia de Muncă Berteşti/formaţiunea 0935 (1 mai 1958-1 februarie 1959), comandant la Penitenciarul Galaţi (1 februarie 1959-1 decembrie 1966); şef al Serviciului Pază şi Regim din Direcţia Pază şi Regim a DGPCM/DGP (1 decembrie 1966-1 august 1972), comandant la Penitenciarul de Minori Bucureşti (1 august 1972-1 august 1973), comandant al Penitenciarului Ilfov (1 august 1973-1 august 1977), locţiitor al comandantului pentru pază şi regim la Penitenciarul Bucureşti (1 august 1977-1979). A fost decorat cu: medalia „În Serviciul Patriei Socialiste”, clasa I (1963); medalia „A XX-a aniversare a Zilei Forţelor Armate ale RPR” (1964); medalia „A XX-a aniversare a eliberării Patriei de sub jugul fascist” (1964); medalia „Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orânduirii sociale şi de stat” (1967); medalia „A XXV-a aniversare a eliberării Patriei de sub jugul fascist” (1969); medalia „A 50-a aniversare a înfiinţării PCR” (1971); medalia „25 de ani de la proclamarea Republicii” (1972); medalia „30 de ani de la eliberarea României de sub dominaţia fascistă” (1974), Ordinul „Pentru Servicii Deosebite Aduse în Apărarea Orânduirii Sociale şi de Stat” (1964); Ordinul „Meritul Militar”, clasa a III-a (1967) şi clasa a II-a (1972).
Citeste mai mult: adev.ro/o9krw4