Șoferul nu a vrut să oprească pentru control. Totul s-a întamplat in sectorul 1 al Capitalei. Dupa ce politistul i-a facut semn sa opreasca, soferul a accelerat, l-a lovit şi l-a aruncat pe carosabil. Barbatul a fost prins ulterior în Pipera, judeţul Ilfov, după ce a intrat cu autoturismul într-un gard.
Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 03.30, în zona intersecţiei străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera, unde poliţistul era împreună cu alţi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru un control în trafic.
Agenţii de la Rutieră spun că şoferul mirosea a alcool.
Poliţistul are politraumatisme si este internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Şoferul care l-a lovit pe poliţistul de la Rutieră, cetăţean turc, a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale şi pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.