Confidenţialitate


Un parc din Ploiești în care s-au investit 17 milioane de euro, în paragină – GALERIE FOTO


Un parc din Ploiești în care s-au investit 17 milioane de euro, în paragină – GALERIE FOTO

Anchetă DNA la Primăria Ploiești. Procurorii au cerut primăriei, joi după-amiază, mai multe documente care vizează Parcul Municipal Vest, o investiție în valoare de 17 milioane de euro, finanțată în mare parte din fonduri europene.

Deși inaugurat în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din acest an, parcul se află acum în paragină.

parc-ploiesti-7

Informația nu a fost confirmată oficial de către DNA, dar surse din Palatul Administrativ din Ploiești au precizat că procurorii anticorupție au solicitat documente legate de anumite construcții care au fost ridicate în Parcul Municipal Vest.

Printre obiectivele vizate se numără și Centrul de Excelență din acest parc, pentru că există suspiciunea unor lucrări decontate fără ca acestea să fie executate, susțin aceleași surse.

parc-ploiesti-3

Parcul Municipal Vest, cel mai mare din Prahova, a fost în ultimul an în centrul mai multor scandaluri.

Deși lucrările au început undeva în anul 2013, acestea nu a fost finalizate nici până în prezent.

Chiar și așa parcul a fost inaugrat în timpul campaniei electorale de la alegerile locale din iunie.

Deși valoarea totală a proiectului este de 70 de milioane de lei, din care mai bine de jumătate reprezintă fonduri europene, parcul este, la doar câteva luni de la inaugurare, în paragină, întreaga vegetație fiind uscată.

De fapt este un maidan unde nu merge nimeni pentru că nu există un drum de acces. Pentru a se recrea în parc, polieștenii sunt nevoiți să facă un ocol de câțiva kilometri, cu mașina personală, pe DN1

.parc-ploiesti-9

parc-ploiesti-8

parc-ploiesti-6

parc-ploiesti-5

parc-ploiesti-4

parc-ploiesti-1

parc-ploiesti-2

 


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…