Paraşutistul Christopher Jones şi-a pierdut cunoştinţa la câteva momente după ce a părăsit avionul în timpul unei căderi libere de antrenament în apropiere de Perth, Australia. Înregistrarea incidentului a devenit virală pe internet, după ce a fost vizualizată de mai mult de 3,4 milioane de ori pe YouTube în acest weekend.
După mai multe încercări eşuate de a-l ajuta, instructorul Sheldon McFarlane a reuşit să îl prindă pe tânărul de 22 de ani şi să-i pună în funcţiune paraşuta. Din fericire, Christopher Jones şi-a redobândit cunoştinţa la aproximativ 1 kilometru altitudine, reuşind să aterizeze în siguranţă.
‘În niciun moment nu am fost îngrijorat că avea să lovească pământul fără o paraşută, dar date fiind circumstanţele şi unde ne aflam, credeam că va fi mai bine să îl aduc sub paraşută mai devreme decât mai târziu’, a declarat instructorul Sheldon McFarlane. ‘Am reuşit să îl prind la a doua mea încercare şi să îi pun în funcţiune paraşuta. ‘
‘Îmi amintesc până în momentul în care mi-am pierdut cunoştinţa şi apoi că m-am trezit sub paraşută la aproximativ 1 kilometru. Cred că sunt destul de norocos, dar urgenţele (dispozitive de activare automată) de la paraşută funcţionează aproape tot timpul, deci cred că aş fi fost în regulă dacă specialistul în sărituri nu m-ar fi prins’, a povestit paraşutistul Christopher Jones după eveniment.