Confidenţialitate

Un nou sanctuar pentru urși, la Brașov

Ministerul mediului va depune luna aceasta un proiect pentru obținerea a 10 milioane de euro, fonduri europene, din care să fie construit un nou sanctuar pentru urși.

Noul adăpost va aparține statului și va fi construit pe terenul aparținând Regiei Publice Locale Kronstadt Brașov.

Rolul său va fi să scadă “presiunea” care există în prezent pe Asociația Milioane de Prieteni, care administrează Sanctuarul Liberty de la Zărnesti.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a mai anunțat că, în cursul anului, prin Administrația Fondului de Mediu, familiile din județele de munte vor primi cinci mii de kituri care să-i protejeze de urșii care le atacă gospodăriile.

Kitul va conține un sistem de impulsuri electrice, iar valoarea programului se ridică la un milion și jumătate de euro.