Un nou protest al sindicaliștilor din educație are loc astăzi de la ora 11. Aproximativ 20 de mii de persoane sunt așteptate. Protestatarii cer în continuare rezolvarea problemelor legate de salarii.
Ieri, guvernul a aprobat un memorandum prin care le promite profesorilor că salariile vor crește odată cu noua lege a salarizării.
Lefurile ar urma să pornească de la aproape 6.800 de lei.
Sindicaliştii se întâlnesc în Piaţa Victoriei, la ora 11:00, pentru ca la 12:30 să plece în marş pe traseul Piaţa Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu – urcare Pod Basarab – str. Grozăveşti – Bd. Geniului – sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piaţa Răzoare, iar punctul final este Statuia Leu. Protestul va continua până la ora 16 în zona Palatului Cotroceni.
Aceștia nu renunță la greva începută pe 22 mai nici după adoptarea memorandumului de către Guvern. Potrivit documentului, executivul promite că venitul unui profesor ar urma să înceapă de la aproape 6.800 de lei.
Angajații din educație susțin însă că memorandumul respectiv nu are valoare juridică.
Sursa foto: Raul Bambu