Guvernul pregăteşte un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru mărirea salariilor brute ale personalului auxiliar din instituţiile de stat, bugetari încadraţi cu norme part-time.
În prezent, aceștia trebuie să plătească taxe mai mari decât salariile nete pe care le încasează.
Un exemplu este cel al femeilor de serviciu din instituţiile de învăţământ.
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că statul va suporta o parte din aceste contribuții, după ce în urmă cu doar cinci luni același ministru venea cu măsura dublării contribuțiilor sociale pentru contractele part-time.
Soluția Guvernului va fi o nouă ordonanță de urgență.
„În ceea ce privește persoane angajate cu fracțiune de normă din mediu privat, statul nu poate să intervină în procesul de negociere al salariilor. Politica salarială la nivelul fiecărui angajator stabilindu-se pe criterii de eficiență economică. De asemenea, este de menționat că această măsură din Codul Fiscal este în vigoare din septembrie 2017 și până în acest moment nimeni din mediul privat nu ne-a semnalat că ar fi fost vreo scădere al salariului net.” a declarat Lia Olguța Vasilescu.