Confidenţialitate

Un nou mesaj al românului răpit în Burkina Faso

Românul – răpit în primăvara anului trecut în Burkina Faso – cere ajutor autorităților de la București.

Într-o înregistrare video, Iulian Gherguț solicită guvernului să asigure eliberarea sa.

La momentul răpirii, românul lucra în Burkina Faso ca agent de securitate.

Iulian Gherguț lucra ca agent de securitate într-o mină de mangan din Tambao, în nordul statului african Burkina Faso – în apropierea frontierei cu Niger și Mali. El a fost răpit pe 4 aprilie, anul trecut de către cinci indivizi înarmați.

Răpirea sa a fost revendicată de către Al-Mourabitoune, o grupare legată de Al Qaida
Noua înregistrare, cel mai probabil filmată pe 21 septembrie, îl înfățișează purtând o barbă deasă. Românul vorbește o franceză cu un accent puternic și dă asigurări că starea sa de sănătate este bună.
Iulian Gherguț spune că se gândește la familia sa și guvernului român să facă totul pentru a fi eliberat.
Înregistrarea a fost distribuită de SITE, centrul american de supraveghere a site-urilor jihadiste.

Gruparea Al-Mourabitoune a fost creată în 2013 prin fuziunea formațiunii lui Mokhtar Belmokhtar cu Mișcarea pentru unicitate și jihad în Africa de Vest, una dintre formațiunile jihadiste din nordul statului Mali.