Confidenţialitate

Un nou film românesc se lansează în noiembrie: „Un om la locul lui”

Un om la locul lui” a fost prezentat în premieră mondială la San Sebastian, în competiția “New Directors” a celei de-a 66-a ediții a festivalului din Spania.

Filmul, din distribuția căruia fac parte Bogdan Dumitrache, Ada Galeș, Mădalina Constantin și Adrian Titieni, va fi lansat în cinematografele din România pe 23 noiembrie.

În filmul “Un om la locul lui”, lungmetrajul de debut al regizorului Hadrian Marcu, Laura este unul dintre cele două personaje feminine care gravitează în jurul lui Petru (Bogdan Dumitrache). Laura crede, până la un punct, că este singura alegere din viața lui.

Filmul este o adaptare liberă după romanul “Firesc”, scris de Petru Cimpoeșu.

Laura este medic într-un oraș de provincie din România. Este drăguță, tânără, pragmatică și emotivă. Mai mult decât atât, Laura este însărcinată cu iubitul ei, Petru, inginer de foraj într-o companie multinațională. În timp ce ea visează la o evadare din micul oraș și la un mariaj ca în reviste, despre care să poată povesti altora, viitorul ei soț trebuie să ia o decizie: este Laura femeia alături de care își va găsi fericirea sau Sonia (Mădălina Constantinescu), fosta iubită și colegă, care tocmai a suferit un grav accident de muncă? Ce alege „Un om la locul lui” vei afla din 23 noiembrie, la cinema.

„Laura nu visează la ceva irealizabil. Își imaginează că o să facă un copil cu Petru, un om care nu știe sigur dacă o iubește și cât de tare o iubește. Visează că o să meargă într-o vacanță pe an, că o să își cumpere o mașină la mâna a doua și că o să se mute la București. Laura își imaginează că Petru o să întârzie acasă, că nu o să fie tot timpul lângă ea și că o să uite lucruri. Laura e cum vrei tu, e doar o bucată din viața ei, care ar putea fi și viața ta.”, spune Ada Galeș despre personajul pe care îl interpretează în filmul “Un om la locul lui”.

Actrița Ada Galeș a absolvit Facultatea de Actorie în cadrul UNATC București și este angajată a Teatrului Național din București, având, de asemenea, colaborări cu alte teatre din capitală.

La un an după ce primise premiul pentru cea mai bună actriță în cadrul Festivalului de Teatru Contemporan, Ada Galeș a câștigat în 2016 premiul UNITER pentru debut. Recent a interpretat un rol secundar în filmul In Blue de Jaap van Heusden.

“Laura e personajul despre care am discutat mult cu mama și prietenii, tocmai pentru că m-a interesat să aflu și ce simt sau trăiesc oamenii. Am încercat să construiesc un personaj ambiguu care nu știe pe unde s-o apuce, așa cum ni se întâmplă multora dintre noi.

Au fost emoții, dar am avut o chimie bună cu Bogdan Dumitrache, un partener foarte bun, și totul a mers bine la repetiții și la filmări, în ciuda frigului”, a mai completat actrița.