Confidenţialitate

Al 15-lea deces în rândul victimelor incendiului de la “Matei Balș”

Ministerul Sănătății a fost informat, luni dimineață, despre un deces în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București în timpul incendiului din 29 ianuarie.

Cea din urmă victimă este un bărbat în vârstă de 89 de ani, transferat după incendiu într-un alt pavilion al spitalului.

Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 și prezenta multiple afecțiuni asociate.

O anchetă medico-legală va stabili cauzele decesului.