Un nou cutremur cu magnitudinea de 4,7 grade s-a produs marți dimineață în centrul Italiei, în aceleași zone care au fost lovite de cutremure între 26 și 30 octombrie.
Și acest seism a fost la suprafață, la o adâncime de doar 10 kilometri, epicentrul fiind în provincia Macerata.
Cutremurul s-a simțit chiar și în Perugia, Ancona și Roma.
Populația din aceste regiuni este epuizată de frică și frig.
Autoritățile italiene continuă să le acorde asistență persoanelor care au rămas fără locuințe sau ale căror case au fost grav avariate. Zeci de mii de oameni din centrul Italiei sunt afectați.
O situație dramatică este în localitatea Castelsantangelo sul Nera, unde sute de clădiri s-au prăbuşit, iar alte mii au suferit avarii serioase.
Unii sinsitrați ar urma să fie duși în hoteluri de pe coasta mării Adriatice, unde vor sta în perioada în care vor fi construite mai multe adăposturi temporare.
Ieri, Guvernul condus de Matteo Renzi a alocat noi fonduri pentru situații de urgență.
Totodată, până la sfârșitul anului, ar urma să fie terminate adăposturi din case tip container, pentru cei rămași fără casă.