PSD atacă din nou coaliția aflată la guvernare pe tema alocațiilor pentru copii. Social-democrații acuză PNL, USRPLUS și UDMR că fură din buzunarele copiilor prin refuzul majorării alocațiilor.
PSD a condamnat decizia premierului Florin Cîţu de a nu acorda cea de a doua tranşă de majorare a alocaţiilor copiilor, prevăzută pentru 1 iulie, şi a anunțat că săptămâna viitoare va depune în Parlament un proiect de lege pentru creşterea imediată a alocaţiilor la nivelul stabilit prin lege încă din ianuarie 2020.
”Înainte de alegerile din 2020, Cîţu şi Orban i-au minţit în faţă pe părinţi şi pe copii, cărora le promiteau că vor eşalona dublarea alocaţiilor adoptată de PSD în cinci tranşe semestriale egale. După ce au primit votul multor cetăţeni care au crezut în această promisiune, Guvernul Cîţu şi majoritatea PNL-USR-UDMR au anulat tranşele cuvenite copiilor. Este practic un furt din buzunarele copiilor”, a transmis PSD într-un comunicat.
Potrivit social-democraților, prin neacordarea tranşelor promise, ”Cîţu şi Orban fură la fiecare copil cu vârsta între 2 şi 18 ani câte 522 lei, iar de la fiecare copil sub 2 ani sau cu dizabilităţi – câte 1.044 lei”.
Cristian Citre