Un nou armistițiu între Israel și gruparea Hamas a intrat în vigoare azi-noapte în Fâșia Gaza.
Acordul prevede încetarea focului timp de 72 de ore. Între timp, cele două tabere negociază, cu ajutorul Egiptului, pentru transformarea armistițiului într-o pace durabilă.
Nicio rachetă nu a fost trasă dinspre Fâşia Gaza către teritoriul israelian, iar aviaţia israeliană s-a abţinut să efectueze vreun raid în enclava palestiniană de când a intrat în vigoare armistiţiul. Egiptul a îndemnat cele două părţi să profite de înțelegerea actuală pentru a coopera ‘în vederea obţinerii unui armistiţiu global şi permanent’.
La rândul său, secretarul general al ONU Ban Ki-moon, a îndemnat Israelul şi Hamasul să acţioneze pentru un armistiţiu de durată, în beneficiul civililor. Ministrul israelian însărcinat cu serviciile de informaţii a declarat că este necesară o atitudine ‘foarte prudentă’ în legătură cu respectarea acestui acord și a precizat că Hamas nu trebuie să obţină vreun succes politic şi să fie recompensat pentru violenţă.
Într-un interviu acordat Agenției France Press, liderul Hamas Khaled Meshaal a spus că orice armistiţiu pe termen lung trebuie să conducă la o anulare a blocadei impuse de către Israel Fâşiei Gaza din 2006. De altfel aceasta este una dintre cerinţele fundamentale ale Palestinei.
În confruntările dintre armata israeliană și Hamas care au început pe 8 iulie au murit peste 1.900 de palestinieni, majoritatea civili. Între victime sunt 450 de copii. De partea israeliană au fost omorâţi 64 de militari şi trei civili.