Confidenţialitate

Un milion de oameni în carantină pentru 4 cazuri de COVID-19 în Wuhan

Aproximativ un milion de oameni din Wuhan intră în carantină după ce autoritățile au descoperit patru persoane infectate cu coronavirus.

Oficialii din Jiangxia din Wuhan au impus carantină pentru toți cei peste 970.000 de locuitori. Autoritățile au mai anunțat că principalele zone urbane vor funcționa sub măsuri temporare de control pentru 3 zile, scrie CNN.

Barurile, cinematografele și internet cafe-urile, dar și clinicile mici și piețele au fost închise. De asemenea, petrecerile la restaurant, spectacolele și conferințele au fost suspendate.

Lăcașurile de cult au fost închise, iar adunările religioase au fost interzise. Instituțiile cu servicii turistice au fost și ele închise, iar mijloacele de transport în comun au fost suspendate.

Locuitorii au fost îndemnați de autorități să nu părăsească districtul Jiangxia decât dacă este absolut necesar.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Virusul SARS-CoV-2 a ajuns să fie la fel de transmisibil ca cel rujeolic, spune epidemiologul Emilian Popovici. „S-a ajuns la un vârf al infecțiilor”