Confidenţialitate


Un medic de la Spitalul Sfântul Pantelimon, reținut în dosarul privind morțile suspecte


Un medic de la Spitalul Sfântul Pantelimon, reținut în dosarul privind morțile suspecte

Managerul Spitalului Sfântul Pantelimon demisionează, la cererea ministrului Sănătății. Patru cadre medicale au fost audiate de procurori în cazul morților suspecte din unitatea sanitară – un medic a fost reținut. Un medic de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” a fost reținut de procurori, în cazul morților suspecte.

Aceasta a ieșit încătușată de la audierile de la Serviciul Omoruri.

Patru medici și asistente au fost ridicate și duse la audieri, după perchezițiile care le-au fost făcute acasă în această dimineață. Vă reamintesc, acum patru luni, o angajată a spitalului a reclamat că 17 oameni ar fi murit după ce li s-ar fi redus doza unui medicament.

Azi, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a cerut demisia managerului și directorului medical de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, „în urma unor deficiențe grave în funcționarea unității și a pierderii încrederii publice”.

Ulterior, managerul Bogdan Socea a declarat pentru Libertatea că va renunța la funcție.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Dosarul deceselor suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon”. 4 medici au fost duși la audieri în urma unor percheziții domiciliare | AUDIO


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…