Confidenţialitate

Un judecător CSM îi cere lui Victor Ponta să renunțe la imunitate

Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al CSM, îi cere premierului Victor Ponta să renunţe la imunitate.

Magistratul i-a trimis șefului Executivului o scrisoare deschisă – înainte de votul din plen – arătând că justiţia nu se va lăsa intimidată de “crearea unor aşa zise comisii speciale de evaluare a democraţiei”la nivelul Parlamentului.

Horațius Dumbravă subliniază că parlamentarii au dovedit că “nu înţeleg democraţia”, din moment ce resping “pe bandă rulantă nemotivat şi în contradicţie cu valorile statului de drept” cereri de ridicare a imunităţii parlamentare.

Astfel, magistratul îi cere lui Victor Ponta să renunţe la imunitatea parlamentară.

Horațius Dumbravă continuă: ”… în faţa magistratului veţi putea să arătaţi că acuzele aduse nu sunt întemeiate. Veţi arăta, în acest fel, că democraţia funcţionează în România, că instituţiile statului trebuie să-şi facă datoria”.

De asemenea, Dumbravă îi solicită şefului Executivului să își respecte o primisiune mai veche: să ceară ceară comisiei speciale din Parlament introducerea unui amendament la modificarea Constituției – astfel încât să fie înlăturată imunitatea parlamentarilor.