În încercarea de a salva de la topire un ghețar din nordul Italiei, experții climatologi l-au acoperit cu un material special ce ar trebui să îl protejeze.
Climatologii au decis să acopere ghețarul din Presana cu un material ce reflectă lumina soarelui, astfel că este protejat de razele soarelui și nu se va topi, sau cel puțin vor putea să mai încetinească procesul.
Materialul acționează similar cu protecția unui parasolar folosit pe bordul unei mașini.
Protecția are 5 metri lățime și 70 metri lungime pentru a acoperi 120 de mii de metri patrati de ghețar. Operațiunea va dura o lună.
Experții spun că prin această metodă, aproape 70 la suta din ghețar poate fi salvată pe timpul verii.
Topirea ghețarilor este probabil cel mai proeminent efect al încălzirii globale ce a început în urmă cu 15 – 20 de ani, spun experții.
Ghețarii au rolul de a răcori planeta, practic, iar topirea lor reprezinta un semnal de alarma.
Inca din 2008 expertii climatologi folosesc aceasta metoda de a proteja ghețarii.