Un elicopter va interveni pentru stingerea incendiului de vegetaţie care a izbucnit, duminică, în zona Cetăţii Poenari, de pe Transfăgărăşan, relatează Agerpres.
“Având în vedere terenul abrupt, nu se poate interveni de la sol. Am solicitat intervenţia unui elicopter. (…) Aşteptăm să ajungă elicopterul de la Iaşi, între timp, căutăm soluţii pentru a realiza şi un releu cu motopompe”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, căpitanul Mădălina Epure.
Incendiul s-a extins pe o suprafaţă de aproximativ 700 de metri pătraţi, la faţa locului fiind trimise mai multe autospeciale şi zeci de pompieri, cărora li s-au alăturat şi jandarmi.
Circulaţia rutieră a fost reluată pe DN7C Transfăgărăşan după îndepărtarea pietrelor care au căzut pe suprafaţa carosabilă, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.