Confidenţialitate

Un elev din Constanța a obținut nota maximă la matematică la Bacalaureatul american

Un elev în clasa a XI-a la Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa a obţinut punctajul maxim la matematică la un test pentru admiterea la colegii americane – așa numitul Bacalaureat american – şi un punctaj ridicat la fizică, el spunând că doreşte să studieze ingineria în SUA.

Reprezentanţii Liceului Internaţional de Informatică au declarat că Alexandru Oprea, elev în clasa a XI-a la unitatea de învăţământ, a susţinut în ianuarie testele Scholastic Assessment Test (SAT) la matematică şi fizică, obţinând la Matematică 2, considerată cea mai dificilă materie, punctajul maxim – 800 de puncte, iar la Fizica 755 de puncte.

“Alexandru, elev cu rezultate deosebite la învăţătură şi olimpic premiat national la disciplina fizică, a venit special de la Brăila, unde a studiat primii opt ani de şcoală, pentru a-şi continua studiile liceale la Liceul Internaţional de Informatică, unde are posibilitatea de a-şi aprofunda studiile în domeniul fizicii, marea lui pasiune. Alex doreşte să se specializeze în domeniul Inginerie, preferând în special mediul academic din Statele Unite”, se arată într-un comunicat al Liceului Internaţional de Informatică.

Elevul s-a pregătit pentru acest examen timp de aproximativ două luni, sub coordonarea profesorului Serdal Aslantas la orele de pregătire specială pentru SAT – matematică, iar la fizică ajutat de profesorul Victoria Olaru.

Alexandru Oprea consideră că subiectele de la examen nu sunt foarte dificile pentru un elev român obişnuit să se pregătească în mod constant la diferite discipline, singura problemă fiind timpul scurt alocat fiecărei întrebări.

Elevul a fost premiat anul trecut cu medalia de bronz la Olimpiada Internaţională de proiecte de energie, inginerie şi mediu, organizată la Houston, în SUA. El a făcut parte din echipa care a realizat proiectul “Scientialab of future”, un laborator virtual de programare web, la competiţia respectivă fiind prezente peste 500 de proiecte din peste 70 de ţări.

Alexandru Oprea este pasionat şi de robotică, iar în prezent se pregăteşte pentru următoarea etapă a Olimpiadei de Fizică.

Foto: ziuaconstanta.ro