Doi cosmonauţi ruşi şi un astronaut american se îndreaptă, joi, spre Staţia Spaţială Internaţională, lăsând în urmă o “planetă albastră” afectată de pandemia de nou coronavirus, relatează Agerpres, care citează AFP.
Anatoli Ivanishin şi Ivan Vagner, de la Roscosmos, sunt însoțiți de Chris Cassidy, de la NASA.
Deşi misiunea lor de şase luni la bordul ISS a fost menţinută în pofida pandemiei de COVID-19, mai multe ritualuri ale astronauţilor au fost anulate pentru a se limita riscul de răspândire a bolii.
Astfel, familiile lor şi jurnaliştii nu au avut acces miercuri la tradiţionala conferinţă de presă de dinaintea lansării. Evenimentul s-a desfăşurat prin videoconferinţă, fără public, într-o atmosferă destul de anostă, după cum notează AFP.
“În loc să vorbim cu camerele de filmare, acum am vorbi cu oamenii”, a comentat Chris Cassidy, referindu-se la aceste discuţii care au loc de obicei într-o atmosferă de bună dispoziţie.
Astronautul de 50 de ani, care pleacă pentru a treia oară în spaţiu, a recunoscut că echipajul a fost “afectat” de această lipsă de contact uman. “Dar înţelegem însă că întreaga lume este afectată de aceeaşi criză”, a adăugat el.
La fel ca înainte de fiecare misiune spaţială, cei trei bărbaţi şi rezervele lor au fost plasaţi în carantină, care, de data aceasta, a început mai devreme pentru a se evita contractarea virusului înainte de decolare.
Începând din 12 martie, echipajul a fost izolat la centrul de pregătire din Star City, oraş aflat în apropierea Moscovei, şi astronauţii au fost nevoiţi să renunţe la vizita tradiţională la mormântul primului om ajuns în spaţiu, Iuri Gagarin.
În acelaşi timp, au început să fie raportate cazuri de coronavirus în capitala rusă, care a devenit principalul focar al epidemiei din această ţară.
Lansarea de joi va fi prima ce va fi efectuată cu ajutorul unei rachete Soyuz-2.1a, purtătoare a capsulei Soyuz MS-16, după ce agenţia spaţială rusă a renunţat anul trecut la exploatarea rachetelor lansatoare Soyuz-FG, care alcătuiau o gamă mai veche.
Acest nou model, utilizat pentru lansările fără echipaj uman începând din 2004, se bazează pe un sistem de comenzi digital, nu analog ca în cazul vehiculelor anterioare.
Cei trei astronauţi se vor alătura echipajului aflat la bordul ISS, alcătuit din astronauţii americani Andrew Morgan şi Jessica Meir şi cosmonautul rus Oleg Skripochka, a căror revenire pe Pământ este programată în data de 17 aprilie.
ISS găzduieşte de obicei şase persoane simultan şi are un spaţiu de locuit de 388 de metri cubi, mai mult decât o casă cu şase dormitoare, potrivit NASA.
Aceste condiţii pot părea demne de invidiat pentru mai mult de o treime dintre locuitorii Terrei, afectaţi de măsurile de izolare luate pentru împiedicarea răspândirii noului coronavirus.
Rezidenţii ISS nu sunt însă imuni la anumite sentimente puternice, precum cel de singurătate şi dorinţa lor de a fi acasă alături de cei dragi. În ultimele săptămâni, mai mulţi dintre ei, dintre care unii se află încă pe ISS, au împărtăşit din experienţa lor, oferind de pe orbită sfaturi utile cu privire la izolare.
Într-un articol pentru The New York Times, Scott Kelly de la NASA a declarat că ceea ce i-a lipsit cel mai mult în perioada de aproape un an petrecută în spaţiu a fost natura. “Verdele, mirosul de pământ reavăn şi atingerea caldă a soarelui pe faţa mea”, a spus fostul astronaut american.
Recomandându-le să stea la aer curat celor care pot face acest lucru, Scott Kelly a declarat totodată că nu este nimic rău în a petrece mai mult timp în faţa ecranelor pe durata izolării.
În timpul petrecut la bordul ISS, între 2015 şi 2016, astronautul american a recunoscut, de exemplu, că a urmărit de două ori popularul serial “Game of Thrones” şi că a vizionat frecvent filme alături de colegii săi.
Cosmonautul Sergei Riazanski, cu două misiuni spaţiale la activ, a devenit protagonistul unei provocări sportive de zece săptămâni susţinută de Roscosmos. Participanţii trebuie să difuzeze înregistrări video care să-i prezinte în timp ce fac exerciţii fizice acasă, la fel ca un cosmonaut aflat în misiune.