Un cunoscut om de afaceri din Brașov a fost reținut de polițiști, fiind suspectat că și-a omorât bunica, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov. Marți acesta va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Principalul suspect în acest caz de omor este Dan Cămârzan, un om de afaceri din Brașov. Acesta a fost reținut luni.
Dosarul este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. Suspectul va fi prezentat marți instanței cu propunere de arestare preventivă.
Din referatul întocmit de reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov reiese că incidentul a avut loc luni dimineața.
„Pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a suprimat viața bunicii materne, prin exercitarea de violenţe fizice, fapta fiind comisă în locuinţa comună”, susțin procurorii.
În acest caz, cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Dan Cămârzan este unul dintre cei mai bogați români, fiind în inclus în Topul Forbes. Potrivit acestuia, în 2010, Dan Cămârzan avea o avere estimată la aproape 30 de milioane de euro. El are afaceri în IT și imobiliare.