Confidenţialitate

Un copil mai mic de un an a murit de Covid-19, în Mureș

Una dintre cele mai tinere victime ale Covid19 din România a fost în județul Mureș. Un copil cu vârsta de sub un an din acest județul a murit din cauza infectării cu noul coronavirus. Acesta avea mai multe boli asociate.

Unul dintre cele 148 de decese anunțate sâmbătă de GCS este la categoria de vârstă 0-9 ani.

Este vorba de un băiat cu vârsta mai mică de un an, din Mureș, care prezenta mai multe comorbidități.

Potrivit GCS, până sâmbătă, în România au fost confirmate 551.900 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.333 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 976 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.