Confidenţialitate

Un copil din România a fost împușcat la Roma

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat joi că un minor român a fost rănit prin împuşcare la Roma.

Copilul se află în prezent sub supraveghere medicală.

“Urmare a demersurilor întreprinse de Ambasada României la Roma, autorităţile italiene au confirmat cetăţenia victimei. Potrivit informaţiilor preliminare, după producerea incidentului, victima a fost transportată la o unitate medicală din apropiere pentru îngrijiri. Cu ocazia controlului medical s-a constatat că minorul prezenta o plagă rezultată în urma unei împuşcături, iar în prezent este internat sub supraveghere medicală”, a informat MAE, la solicitarea AGERPRES.

Precizarea MAE vine după ce presa italiană a relatat cazul unui copil de un an care a fost împuşcat în timp ce se afla în braţele mamei sale.

Potrivit Ministerului român de Externe, imediat după confirmarea cetăţeniei minorului, Ambasada României la Roma a întreprins demersuri pentru ca o echipă mobilă să se deplaseze la spital, acest lucru urmând a fi făcut de îndată ce vor fi luate aprobările din partea părinţilor minorului, autorităţilor locale şi a medicilor.

Ancheta autorităţilor locale cu privire la acest incident este în desfăşurare.

“Ambasada României la Roma menţine cazul în atenţie, este în contact cu autorităţile locale şi cu spitalul în care este internat cetăţeanul român, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară în limita competenţelor”, subliniază MAE.