Un container sosit din Japonia cu zeci de dispozitive agricole, catalogate ca fiind deşeuri, a fost descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi comisari de la Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Constanţa, au identificat în Portul Constanţa Sud Agigea un container încărcat, conform documentelor, cu tractoare şi utilaje agricole, care urmau să fie importate din Japonia de către o societate comercială de pe teritoriul României.
În urma verificărilor suplimentare, echipa de control a constatat că în container se aflau încărcate piese şi dispozitive agricole cu un grad avansat de uzură, afectate de rugină.
De asemenea, printre acestea au fost identificate şi deşeuri periculoase, ataşate motoarelor uzate, societatea comercială beneficiară nefiind autorizată pentru valorificarea acestora, precizează joi sursa citată.
În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii efectuării importului şi returnarea la societatea exportatoare din Japonia.
S-a întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea măsurilor în desfăşurarea activităţii de transport deşeuri, arată IGPF.
Foto: Garda de Mediu Constața/Facebook