Un cetățean columbian a fost trimis în judecată de DIICOT pentru tentativă de acte de diversiune. Potrivit DIICOT, acesta ar fi pus la cale un plan de incendiere sau distrugere prin explozie sau incendiere a unor obiective din România. Faptele sale ar fi putut pune în pericol securitatea națională, și vieți omenești. Ar fi vizat instalații și unități de producție din proximitatea Bucureștiului.
În prezent, cetățeanul columbian, în vârstă de 34 de ani, se află în arest preventiv. Rechizitoriul procurorilor DIICOT este din data de 13 noiembrie 2024, dar de-abia acum, odată cu trimiterea în judecată, a fost făcut public cazul. Acuzația este de tentativă de acte de diversiune.
Pe parcursul lunii iulie 2024, bărbatul ar fi fost instigat de un suspect, cetățean străin rezident în Federația Rusă, la documentarea pentru punerea în aplicarea a unui plan de incendiere sau distrugere prin explozie sau incendiere a unor obiective în România, cu importanţă deosebită, de natură să pună în pericol securitatea națională.
De asemenea, în același interval, inculpatul a documentat obiectivele pe care intenţiona să le distrugă, realizând fotografii și filmări ale acestora – se arată în comunicatul DIICOT. Planul infracțional nu a fost finalizat datorită intervenției organelor de poliție.
Cercetările efectuate au mai relevat că inculpatul a efectuat stagiul militar în cadrul forţelor armate din țara de origine, fiind instruit în activităţi de culegere de informaţii.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea