Confidenţialitate

WUHAN: Un câine a stat 3 luni pe holul unui spital, în așteptarea stăpânului decedat de COVID-19

Un câine loial, pe nume Xiao Bao – “micuţa comoară”, şi-a aşteptat proprietarul în holul unui spital din Wuhan, timp de peste trei luni, neștiind că stăpânul său murise din cauza Covid-19.

Patrupedul a fost dat unui adăpost pentru câini.

Xiao Bao a ajuns la Spitalul Wuhan Taikang, împreună cu proprietarul său în vârstă, chiar în plin vârf de pandemie, în februarie.

Din păcate, pensionarul a decedat după doar cinci zile, dar Xiao Bao a refuzat să plece. Proprietarul câinelui a fost unul dintre 3.869 ucişi de boala mortală din oraş.

Din 13 aprilie, după ce Wuhan şi-a ridicat restricţiile de blocare şi supermarketul spitalului s-a redeschis, cățelul a fost îngrijit de comerciantul Wu Cuifen.

„Am observat pentru prima dată câinele mic când m-am întors la muncă la mijlocul lunii aprilie. L-am numit „Xiao Bao”. Acesta este numele pe care i l-am dat. Mi-au spus că proprietarul lui Xiao Bao, un pensionar, a fost internat cu coronavirus. Apoi a murit, dar Xiao Bao nu ştia şi a rămas în spital ”, a spus Wu.

La 20 mai, pe măsură ce Spitalul Taikang se umplea de pacienţi obişnuiţi, personalul a primit plângeri şi îngrijorări cu privire la Xiao Bao care cutreieră coridoarele.

Asistentele au contactat Asociaţia pentru Protecţia Animalelor Mici din Wuhan, ai cărei membri l-au luat pe Xiao Bao.

Xiao Bao a fost tratat de către medici veterinari şi a fost, de asemenea, sterilizat pe măsură ce se pregăteşte pentru a fi cedat unui nou stăpân.

Adăpostul examinează acum iubitorii de animale care s-au oferit să-l îngrijească pe Xiao Bao, a spus ieri directorul asociaţiei, Du Fan.