Aterizare de urgență a unui bombardier rusesc capabil să transporte arme nucleare.
Un Tupolev cu rază lungă de acțiune a aterizat de urgență după ce i-a cedat un motor, transmite publicația “Russia Today“.
Incidentul s-a petrecut în timpul unui zbor de rutină care a avut loc în regiunea Astrahan, potrivit Ministerului Apărării de la Moscova.
Echipajul aeronavei a reușit să evite o zonă rezidențială și a aterizat pe un teren neamenajat.
Aeronava, capabilă să transporte focoase nucleare, nu avea armament la bord în timpul incidentului, iar piloții au scăpat nevătămați.
La începutul acestui an, un Tupolev s-a prăbușit din cauza unei furtuni de zăpadă, iar cei doi membri ai echipajului au murit.