Constructorul aeronautic american Boeing a lansat un avertisment către companiile aeriene, după ce un avion Boeing 777 operat de Air France a pierdut o piesă de la trenul de aterizare, la scurt timp după decolarea din Shanghai, relatează Le Figaro, ciatat de MEDIAFAX.
Placa de metal de 60 de kilograme a căzut săptămâna trecută, la scurt timp după decolarea zborului 111 al companiei Air France de la Shanghai, cu destinaţia Paris, potrivit societăţii Boeing, care a precizat că nu s-au înregistrat răniţi.
Conform publicaţiei din Hong Kong Sunday Morning Post, care a prezentat detalii despre accident, placa a căzut de la 3.700 de metri altitudine şi a pătruns prin acoperişul unei uzine, în timp ce avionul şi-a putut continua zborul spre Paris fără probleme.
Zeci de companii aeriene operează peste 1.100 de avioane de tip Boeing 777 în întreaga lume.