Confidenţialitate

Un bărbat și un salvamar, salvați de polițiștii de frontieră la Vama Veche

Poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă au intervenit pentru salvarea unui bărbat cu un caiac şi a unui salvamar plecat în ajutorul acestuia, pe Marea Neagră, în zona Vama Veche.

Vineri după amiază, o patrulă a Poliţiei de Frontieră a observat pe Marea Neagră, la aproximativ 800 metri de mal, o persoană care s-a răsturnat dintr-un caiac.

Poliţiştii de frontieră au intervenit cu o şalupă şi l-au găsit pe bărbatul respectiv, precum şi un salvamar care încercase să se ducă cu un alt caiac către bărbatul aflat în pericol, ajungând până în apropierea sa, însă din cauza vremii nefavorabile, cei doi au fost purtaţi de curenţi în larg.

Poliţiştii de frontieră au intervenit pentru salvarea celor doi bărbaţi, aceştia fiind urcaţi la bordul şalupei şi duşi în siguranţă la mal.

Ulterior, au fost recuperate şi caiacele celor doi bărbaţi, cărora le-au fost restituite.