Confidenţialitate

Un bărbat din București a înțepat două femei cu un obiect necunoscut. Una dintre ele a mers la spital, iar polițiștii caută acum agresorul

Polițiștii din Capitală caută un bărbat acuzat că a înțepat două femei, în timp ce mergea pe o trotinetă electrică. Una dintre victime a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.

Primul apel la poliție a fost făcut miercuri seară în jurul orei 21.25.

Una dintre victime a sunat la 112 și a povestit că a fost zgâriată cu un obiect tăietor-înțepător de către un bărbat, care se afla în deplasare pe o trotinetă, pe o stradă din Sectorul 1.

La aproximativ 10 minute, o altă tânără le-a povestit polițiștilor din Centrul Vechi al Capitalei același lucru.

Incidentul s-a petrecut pe o stradă din Sectorul 3.

Una dintre victime a fost transportată la spital pentru îngrijiri, dar se află în afara oricărui pericol.

Bărbatul este căutat acum de polițiști.

Citește și: Deșteptarea de Vară: Un șofer a declarat că a consumat droguri, deși la testul polițiștilor a ieșit negativ | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin