Confidenţialitate

Un balon uriaș a trimis informații în timp real către China în timp ce zbura deasupra SUA, potrivit unor oficiali americani

Un balon chinezesc uriaș a reușit să trimită informații în timp real la Beijing în timp ce zbura deasupra teritoriului american, relatează NBC News,  citând doi actuali oficiali americani de rang înalt și un fost administrator la nivel înalt. Balonul ar fi adunat informații în timp ce survola baze militare din Statele Unite, însa autoritatile spun ca i-au contracarat misiunea de spionaj.

China a desfășurat baloane similare pentru a colecta informații în peste 40 de țări de pe cinci continente, a afirmat guvernul american.

Balonul, de dimensiunea a trei autobuze școlare, a zburat timp de o săptămână din Alaska până în Montana, unde Departamentul american al Apărării stochează unele active nucleare la baza aeriană Malmstrom, înainte ca un avion militar să îl doboare deasupra Oceanului Atlantic, pe 4  februarie.

Resturile sale sunt încă analizate de experții americani în domeniul securității.

Casa Albă a confirmat că nava avea la bord echipamente capabile să intercepteze și să geolocalizeze comunicațiile însă eforturile Chinei de a culege informații au fost limitate prin mutarea țintelor potențiale și prin blocarea capacității balonului de a capta și transmite semnale electronice.

Potrivit NBC, informațiile colectate de China au provenit în cea mai mare parte din semnale preluate de la sistemele de armament sau au inclus comunicări de la personalul bazei, mai degrabă decât imagini.

Beijingul a negat cu vehemență că balonul ar fi fost un mijloc de colectare a informațiilor, susținând că Statele Unite au reacționat în mod exagerat la ceea ce era o navă civilă fără echipaj care s-a abătut accidental de la curs.

Balonul a declanșat o dispută diplomatică, determinându-l pe secretarul de stat american, Antony Blinken, să-si amâne vizita la Beijing.

Foto: Shutterstock

Citește și: Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen merg în China pentru a-l convinge pe Xi Jinping să nu se apropie și mai mult de Vladimir Putin