Confidenţialitate


Un artist francez a stat închis timp de şapte zile într-un bloc de piatră


Un artist francez a stat închis timp de şapte zile într-un bloc de piatră

Artistul francez Abraham Poincheval a fost eliberat dintr-un bloc de piatră amplasat într-un muzeu din Paris, miercuri, în care a trăit închis timp de şapte zile, potrivit Reuters.

Abraham Poincheval a trăit închis în interiorul unui bloc de piatră, sculptat dintr-un fragment de calcar, în perioada 22 februarie – 1 martie, expus la Palais de Tokyo, un muzeu de artă contemporană din Paris.

El a mâncat în această perioadă fructe fierte, supă şi piureuri, ce au fost depozitate în mici caserole, plasate în interiorul blocului de calcar, care a fost înzestrat şi cu un sistem de ventilaţie şi cu diverse obiecte – precum un jurnal şi un telefon în caz de urgenţe.

“Sunt puţin cam ameţit, însă cred că asta e complet normal după ce trăieşti o săptămână într-un bloc de piatră (…) care a fost o gazdă bună. Îi mulţumesc foarte mult pentru faptul că a fost atât de entuziast când m-a primit în interiorul său”, a spus Abraham Poincheval, în vârstă de 44 de ani, în faţa jurnaliştilor, la câteva minute după ce a fost eliberat.

Abraham Poincheval a fost ajutat să iasă din acel bloc de piatră de o echipă medicală, în aplauzele spectatorilor care s-au reunit pentru a asista la acest eveniment.

Sursă: News.ro


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria