Agent Green, ONG care se ocupă de protecția mediului, reclamă că în orașul Bacău cel mai mare stejar monumental, cu o circumferință de 4 metri și jumătate, a fost condamnat la dispariție prin aprobarea de către primărie a unui proiect imobiliar.
Agent Green a cerut tuturor responsabililor să se implice pentru protejarea acestui arbore, mai ales că îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarat monument al naturii și, în plus, este și parte din ansamblul Stejarii lui Cuza.
De partea cealaltă, primarul Bacăului spune că încă de anul trecut a cerut Academiei Române clasificarea mai multor arbori, iar o cerere pentru declararea Stejarilor lui Cuza ca monument istoric a ajuns la Direcția de Cultură încă din luna martie. Nici un răspuns însă până acum de la Direcția subordonată Ministerului Culturii, iar în lipsa acestuia proiectul imobiliar a fost aprobat fără bătăi de cap. Practic, fără dovada care să ateste că stejarul e un monument, fie el istoric sau al naturii, arborele poate fi tăiat oricând pentru a lăsa loc betoanelor.
Claudia Toader